Emilian MARCU
Ruxandra ANTON , Izvorul zidit ,
Editura Cronica, 2004, 70 p.
Poemele din prozo-poemele propuse spre lectura în cartea Izvorul
zidit de Ruxandra Anton se pituleaza discret sub motto-ul, bine ales,
„Iluzia este motorul si secretul faptei” (Emil Cioran: Caiete ),
pentru ca autoarea stie sa-si dozeze trairile cînd paseste spre poezie: „Porti
grele ale tainei fara leac/ s-au izbit de ultimul ei zîmbet,/ în aburul verii,/
de palmele ei fluturate, în prapadul bunului-ramas”. Si acum cîteva versuri
triste de o frumusete cu totul aparte, o frumusete stranie, care ne face sa
vedem în autoare o poeta autentica: „Îndragostita a ramas mama mea/ din gradina
zîmbetului meu,/ un firicel din glasul ei mai staruie/ prin tufele de regina
noptii” ( Triumful absentei , p. 9).
O poezie a însingurarii, a ratacirii în sine este ceea ce
publica Ruxandra Anton în aceasta carte însotita si de o grafica subtila care
defineste obsesiile aproape funciare ale autoarei.
Ruxandra Anton, prin aceasta carte, Izvorul zidit (titlu
cu trimiteri la psihanaliza), se rupe, limpede, clar si detasat din plutonul
poeteselor care fac tot ceea ce este posibil si adesea chiar imposibil, ca sa
nu spun indecent, pentru a atrage atentia. Autoarea, despre care nu stiu prea
multe, propune teme grave, pentru ca asa cum spune în poezia care da titlul
volumului: „Înca mai simt mirosul lutului umed din încaperea coplesita de
izvorul zidit si amenintarea de a nu deslusi, în nici o alta gradina, gustul
merelor crude rasarite în marul majestuos din spatele casei” (p. 44).
Asteptam cu interes evolutia Ruxandrei Anton în perimetrul
poeziei, ca are suficiente lucruri frumoase de spus.
Convorbiri literare,
octombrie 2005, Vitrina cărţilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu