joi, 31 iulie 2014

Cartea lumilor dispărute

Un articol de EDUARD DORNEANU
Poezia românească îşi trăieşte cele mai negre clipe ale existenţei sale. Numărul imens de volume de poezii tipărite nu aduce şi valoare, ci, dimpotrivă, este rezultatul unui exerciţiu de narcisism: oamenii vor să fie cunoscuţi şi apreciaţi ca poeţi.
În ultimii cinci-zece ani, poezia a decăzut. Unii critici literari au încurajat şi promovat poeţii care scriu texte lipsite de lirism, mesaj şi sensibilitate. Târgurile de carte au devenit locuri unde poţi găsi şi multe cărţi de poezie care conţin texte agramate, cu un conţinut lipsit de orice valoare literară. În schimb, aceste „cărţi“ sunt ridicate în slăvi la lansare, atât de unii critici literari, cât şi de unii scriitori consacraţi. Revistele literare de tradiţie publică, texte care par scrise de persoane aflate în sevraj sau care au lipsit în perioada gimnaziului de la orele de limba română. Din păcate, literatura românească suferă, iar consecinţele nu pot fi estimate. Am încercat să găsesc cărţi de poezie despre care să spun cu mâna pe inimă că m-au încântat. Mi-a fost foarte greu să fac o selecţie din miile de volume apărute în ultimii zece ani. Pot spune că am reuşit, după o muncă sisifică, să găsesc câteva. Una dintre ele este Cartea lumilor dispărute, scrisă de Ruxandra Anton. Volumul de poezie a fost tipărit în anul 2011, la Editura Tracus Arte. Am fost plăcut surprins de la prima citire. Poemele Ruxandrei Anton au o curgere lirică specială, încântă şi incită prin sensibilitate. Dacă atunci când citeam un volum oarecare mă simţeam ca şi cum paginile respectivei cărţi îmi răneau palmele şi ochii, Cartea lumilor dispărute a avut un efect cu totul diferit. Fiecare poem al Ruxandrei Anton m-a transpus într-o lume fără labirinturi, fără idoli, lipsită de capcanele şi mecanismele hedonismului pur. „Îţi pui zâmbetul care nu-ţi atinge faţa/ dar la capătul perfuziei curg lacrimi.“ Aşa începe primul poem (Măşti). Cele două versuri sunt parte din firul Ariadnei, fir cu care Ruxandra Anton ţese poezie vie, expresivă, puternică. „În paradisul cuvântului/ te poţi rătăci“ (Pierdut în mulţime), dar „aşteptarea brutalizează verdele ierbii/şi îşi lasă încetul cu încetul la vedere/cârpele murdare cu care ţi-ai şters faţa de orice zâmbet“ (La marginea câmpiei). Poezia Ruxandrei Anton are ecou tocmai pentru că este vie. În ea găsim oameni vii, gesturi vii, sentimente vii. Nimic nu este întâmplător: „în oglinzile sinelui/ mi-am provocat durerea să râdă/ cătuşele ei m-au strâns şi mai mult/ nu nici durerea nu este capătul“ (Capătul). Verbele rănesc şi sanctifică durerea: „lacrimile sunt spintecate/ ea nu-i vede pe soldaţi/ şi dansează pentru a împrospăta aerul gării/ iar tu ai senzaţia că ea a venit cu păsările/ care zboară deasupra peronului“ (Trenul). Erosul, nuditatea şi dragostea sunt zidurile unei cetăţi de carne şi de sânge: „încercăm să ne dezlipim de singurătate/ cu buzele cu mâinile cu sexul / şi-atunci un hohot se aude sub piele/ apoi un ţipăt ca de animal înjunghiat“(Dragostea asta nu-mi aparţine). Lana este un personaj special. Face parte din trăirile poetei, este prezentă în momentele lirice de maximă intensitate şi pare a fi parte dintr-o amintire risipită în mii de secvenţe, niciodată adunate într-un singur vis. În poemul Ochii albaştri, poeta este de o sinceritate incredibilă: „lana a răcit de la soarele cu dinţi/ înghite pastile cu bucăţi de cer/ ochii ei vor ploua sau vor ninge/ va fi o ninsoare sau o ploaie albastră/ pentru fetiţa cu ochii albaştri“. Starea de graţie continuă în poemul Visele fură din realitate: „cel mai departe e atunci când mă uit în oglindă/ pentru că oglinda şterge totul/ şi din acel nimic lana face o călătorie la capătul lumii/ ea este singura care îmi poate povesti visele/ fără să mă umple de groază/ ea face din orice poveste o sărbătoare/ şi trupul meu se înalţă sus tot mai sus/ înainte de a mă trezi“. Închei această sumară descriere a cărţii cu versurile poemului Femeia cu două umbre: „pe tine te-am iubit cât mi-a crescut părul până la glezne/ părul acela lung era rochia mea de seară/ într-o dimineaţă am tăiat cu o foarfecă firele blonde/ şi un roi de fluturi orbi a zburat din buclele/ ce se zvârcoleau pe gresia rece/ tu ai deschis colivia/ iar fluturii şi-au întins aripile peste gratii/ ai tras uşa cu zgomot şi pletele mele în flăcări/ s-au prelins pe fereastră de-a lungul străzilor/ în tot oraşul.
Cartea lumilor dispărute este, fără îndoială, creaţia unei poete desăvârşite. Nichita Stănescu spunea: „eşti ceea ce iubeşti“, iar eu sunt absolut sigur că Ruxandra Anton iubeşte poezia. Este doar o chestiune de timp până când multpremiaţii şi supraevaluaţii poeţi ai momentului vor trece în uitare, iar poeţii valoroşi precum Ruxandra Anton îşi vor primi locul pe care îl merită în literatura română.
Poezia românească îşi trăieşte cele mai negre clipe ale existenţei sale. Este de datoria noastră, a scriitorilor, a criticilor literari şi a cititorilor să o apărăm. Altfel, poezia însăşi va deveni o lume dispărută într-un labirint din care evadările sunt imposibile.

Sursa:  http://revistacultura.ro/nou/2014/07/cartea-lumilor-disparute/


marți, 24 septembrie 2013

Nani nani inimă

eu merg pe lungi coridoare şi văd
tristeţea îndesată pe sub uşi
toţi aşteaptă
o minune

şi tu ţi-ai aplecat umerii
şi tu povesteşti
cu vorbe îngroşate

în visele tale mototolite
cresc copaci negri

am mers lângă sicriu
duceam lacrimi de carne
duceam trupul meu la groapă

nani nani copil din flori
nani nani inimă

când taci
cineva ronţăie pereţii
ţi-am spus
nu poţi avea încredere în femeia cu faţă de cal
ea dă din cap
de parcă cineva a decapitat-o
picioarele ei roşii tropăie prin poezia mea

la capătul coridorului
mortul este scos cu picioarele înainte

nu stinge lumina
că intră gândurile negre
picioarele ei roşii tropăie
prin lacrimile mele

nani nani
dormi mai repede
nani nani inimă.



luni, 12 august 2013

Piesele mele sunt de o precizie geometrică


Ruxandra Anton în dialog cu Katalin Thuróczy, translaţia fiind asigurată de Anamaria Pop
Katalin Thuróczy, născută în Budapesta în anul 1948, este o scriitoare şi jurnalistă maghiară, autoarea a numeroase piese de teatru şi scenarii de film, dar şi studii, romane şi nuvele. A lucrat în diverse teatre, ocupând diferite posturi, de la recuziter, asistent de regie până la director artistic: Teatrul Naţional din Budapesta, Teatrul Katona József - Budapesta, Noul Teatru, Teatrul Naţional din Pécs, Teatrul Petőfi - Sopron, Teatrul Euro, Atelierul Creatorilor Contemporani -Budapesta. În activitatea sa a câştigat numeroase premii şi distincţii:1990: Festivalul First European Drama Award de la Berlin (nominalizarea piesei Closetulservitorilor – Cselédklozet) –1993: premiul special al Teatrului Vígszínház din Budapesta (pentru piesa Joisărbătoare – Csütörtökünnep) –1995: premiul “Vilmos” la Forumul Dramaturgiei de la Zalaegerszeg (pentru piesa Joisărbătoare – Csütörtökünnep) – 1996: premiul Institutului Sundance (patronat de Robert Redford) – USA (pentru elaborarea scenariului de film Bietul Eduard – Szegény Eduárd),  First Central European Screenwriters Lab de la Seregélyes (nominalizarea scenariului de film Bietul Eduard – Szegény Eduárd) –1998: premiul Teatrului Új din Budapesta (pentru piesa Concerto Grosso – Concerto Grosso) – 2003: premiul III la Concursul de Dramaturgie – Teatrul Naţional din Budapesta (pentru piesa Dealul Vrăjitoarelor – Boszorkánydomb) – 2005: premiul „Katona József” – Ministerul Culturii din Ungaria (pentru piesa Oraşul îngrădit – Kerített város). Piesele sale se joacă în Franţa, Ungaria, Cehia, Italia, Polonia, etc. În România i s-au mai montat două piese:joi.megaJoy, la Teatrul Odeon Bucureşti, în regia lui Radu Afrim  şi Scara pisicii, la Teatrul Naţional ,,Vasile Alecsandri’’ Iaşi, în regia Irinei Popescu Boieru, ambele traduse de Anamaria Pop.



Ruxandra Anton: Doamna Katalin Thuróczy vă amintiţi care a fost primul spectacol din viaţa dumneavoastră pe care l-aţi văzut?
Katalin Thuróczy: Da, ,,Cei trei muşchetari’’ la József Attila Theater din Budapesta. Este un teatru bulevardier de la marginea oraşului. Este vorba de perioada anilor ’60, marcată de revoluţia din ’56, din Ungaria,  moment în care mai mulţi actori care au participat la revoluţie au fost exilaţi la acest teatru. Era cam în anii ’60 -’62 când am văzut primul spectacol cu ,,Cei trei muşchetari’’ .
R.A.: Câţi ani aveaţi atunci?
K. T.: Aproximativ cincisprezece ani. Unul dintre cei mai mari actori a fost  Imre Sinkovits care interpreta 18-20 de roluri scurte în acest spectacol. Am fost atât de impresionată încât de atunci sunt fascinată de teatru.
R.A.: Încă din copilărie aţi cochetat cu literatura. Ce scriaţi?
K. T.: Da, scriam. Poezii, nuvele. Din astea nimic n-a rămas.
R.A.: Şi prima încercare în a scrie o piesă?
K. T.: Pe vremea aceea eram elevă de gimnaziu. Mie nu-mi plăcea matematica. Însă aveam o profesoară cumsecade care ştia că niciodată nu voi fi pasionată de ştiinţele exacte. Stăteam în ultima bancă fiindcă acolo îmi plăcea să stau. Profesorii nu erau atenţi acolo şi în tot anul şcolar am scris o piesă în patru acte extrem de complicată. Îmi amintesc din acea piesă că avea un personaj care era tinichigiu şi construia acoperişul caselor. Acest personaj ducea tot timpul o scară cu el şi povestea că este un meseriaş pasionat de acoperişuri, dar are fobie de înălţime. Tot atunci am decis că voi deveni actriţă. O perioadă mai îndelungată am jucat într-o trupă de pantomimă. Pe vremea aceea teatrul absurd şi absurdul ca stil nu erau cunoscute în Ungaria. Ştiam că există un Eugène Ionesco, ştiam că există un Beckett dar nu era cunoscut absurdul, nu era nimic tradus şi eu atunci am intuit absurdul în pantomimă. Apoi mi-am dat seama că totuşi nu vreau să devin actriţă şi am hotărât să mă duc să lucrez într-un teatru pentru a vedea ce se întâmplă în interior. Iar această relaţie cu teatrul a devenit o relaţie definitivă care mi-a determinat viaţa.   
R.A.: Care a fost prima piesă pe care aţi publicat-o?
K. T.: ,,Closetul servitorilor’’, o piesă în două personaje, urmată de ,,Mohács sau cum a pierit Ungaria’’ , o piesă în stil burlesc cu foarte multe personaje, apoi de JoiSărbătoare”, care la Teatrul Odeon din Bucureşti a fost prezentată sub titlul ,,joi.megaJoy” şi de multe altele.
R.A.:  Când aţi publicat ,,Closetul servitorilor’’ eraţi recuziter. V-au crezut cei din teatru? Cum v-au privit?
K. T.: Nu prea citeau ce scriam eu. Nu-i interesa. În teatrul din Ungaria este foarte puternică ierarhia. Este foarte mare distanţa între actori şi corpul tehnic. Din acest punct de vedere Teatrul Naţional din Budapesta  a fost foarte tranşant: aici casta actorilor, dincolo casta personalului tehnic. 
R.A.: Nu aţi fost descurajată când aţi văzut că nu vi se joacă piesele?
K. T.: Nu, deloc.
R.A.: Cât timp a durat până când v-aţi văzut prima piesă pe scenă?
K. T.: Foarte mult!. Foarte multe piese am scris până când, în sfârşit!, mi-au pus în scenă ,,Closetul servitorilor’’. În ‘97 mi-a apărut primul volum de teatru şi înainte cu vreun an şi jumătate-doi mi s-a pus în scenă ,,Closetul servitorilor’’. De atunci am deja vreo 30-40 de premiere şi, în acelaşi timp, am în jur de 45-48 de piese scrise. Sunt şi câteva piese pe care le-am rescris pentru teatrul de televiziune . În final sunt 35 de piese pe care mi le asum, rescrise într-o formă pe care oricând o pot oferi unui teatru.
R.A.: Piesele dumneavoastră sunt de un realism foarte autentic…
K. T.: Părerea mea este că mai degrabă înclin spre absurd, dar de fapt o situaţie absurdă bună poate să se nască dacă este foarte bine fundamentată. Dacă rămâne doar la nivelul absurdului nu are nici un rost. De obicei spun că omul trebuie să se aşeze într-o vană cu apă, să bea bere cât poate şi în momentul acela se nasc în mintea lui câte situaţii absurde vrea. Cine foloseşte astfel de situaţii absurde într-o piesă scrie piese uşoare, comerciale.
R.A.: Când am spus realism nu am intenţionat să minimalizez calitatea temelor sau a scriiturii. Pur şi simplu mă refer la structura psihologică a personajelor, absolut vie şi uluitoare, dramatică.
K. T.: Da, dar situaţiile dramatice se creează doar dacă destinele se bat cap în cap. Personajele mele sunt întotdeauna personaje reale.
R.A.: Puse în situaţii limită.
K. T.: Da, în schimb realitatea în sine este absurdul. S-a întâmplat să stau într-o staţie de autobuz unde venea o femeie foarte-foarte scundă şi tare bătrână. Ea avea o sacoşă enormă. Persoanelor bătrâne le place să povestească şi a venit lângă mine: ,,Această sacoşă este plină cu plăcintă cu mere’’.  Şi eu am întrebat-o unde duce acea sacoşă cu plăcintă cu mere. Bătrâna mi-a povestit că a avut o mare-mare dragoste iar părinţii ei nu i-au permis să se mărite cu acel bărbat şi a fost obligată să se mărite cu altcineva. Între timp şi iubitul ei s-a însurat. Când soţul bătrânei a murit, nevasta iubitului mai trăia. Până când a murit nevasta iubitului, ea s-a măritat din nou iar acum, la bătrâneţe, au rămas amândoi singuri. Familia iubitului l-a internat într-un azil pentru bătrâni şi în fiecare săptămână ea îl vizitează şi îi duce o sacoşă cu plăcintă cu mere. Eu am întrebat-o: de ce o sacoşă?, iar ea mi-a spus că îi duce o sacoşă pentru ca iubitul să-şi poată servi tovarăşii de azil deoarece aceştia nu mai au familie, iar el servindu-i pe ei este regele vieţii. Asta s-a întâmplat într-o staţie de autobuz. Încă nu am folosit acest personaj. Probabil că am să-l folosesc într-o piesă pe care urmează s-o scriu.
R.A.: Foarte frumoasă povestea! În toate piesele dumneavoastră. sunt poveşti frumoase care la un moment dat devin tragice!
K. T.: Asta fiindcă viaţa are în ea poveşti frumoase şi mai puţin frumoase.
R.A.: Cum v-au plăcut oamenii de aici, oraşul, teatrul?
K. T.: Foarte, foarte mult! Niciodată nu am fost în acest oraş. Totul este o noutate. Ţinând seama de faptul că am stat puţin aici şi nu am putut vedea multe, nu pot spune decât despre drumul de la gară la teatru şi hotel. Am văzut atâtea clădiri vechi şi frumoase! Atmosfera acestor clădiri m-a impresionat. Şi jos pălăria!, a fost o primire foarte bună în teatru, a fost totul perfect şi dintr-o dată m-am simţit ca acasă, iar spectacolul a fost fascinant.
R.A.: Ce v-a impresionat mai mult în spectacolul din această seară, fiind şi prima montare a piesei dumneavoastră ,,Cutia Pandorei’’?    
K. T.: În primul rând actriţa principală, Ioana Citta Baciu. Este o actriţă de dramă incredibil de mare. Este o bravură faptul că a interpretat un rol foarte greu în aşa fel încât pe mine, ca spectator, nici o secundă nu m-a lăsat singură. Fireşte că n-am înţeles textul românesc, dar a fost atât de exact şi precis jucat încât m-a făcut să înţeleg totul. Şi în original sunt în stare să-mi văd piesele ca şi cum n-aş avea nici o legătură cu ele şi le pot privi ca şi spectator, ca şi om de teatru, ca şi cum nu eu le-aş fi scris. Când văd un spectacol făcut după piesa mea, uit totul din teatrul meu cerebral şi tot ce-am scris. Pur şi simplu las să mă impresioneze spectacolul de pe scenă, iar în cazul acestui spectacol fiecare secundă a lui m-a impresionat. De exemplu, domnul director m-a întrebat dacă nu m-a deranjat că au fost scoase multe replici. Fireşte că i-am  spus că nu m-a deranjat, dar acum mai adaug că nu m-a deranjat pentru că nu mi-a lipsit ce-a fost scos.
R.A.:  Vă doriţi să vi se mai joace o piesă în acest teatru?
K. T.: Aş fi foarte, foarte bucuroasă!
R.A.:  De fiecare dată când vi se montează o piesă scrisă de dumneavoastră, mergeţi să o vedeţi?
K. T.: Dacă pot, da. Iar în România, întotdeauna. Traducătoarea exclusivă a pieselor mele şi reprezentanta mea în spaţiul limbii române este Anamaria Pop, care este şi scriitoare. Ea este din România, acum locuieşte în Ungaria – întotdeauna venim amândouă, suntem şi foarte bune prietene şi ne place să călătorim împreună. Mie România îmi place în mod deosebit. Am avut un singur spectacol la care nu m-am dus şi asta s-a întâmplat acum, în vară, în Ungaria. Regizorul care a regizat piesa este şi regizor de film şi în acelaşi timp îşi asumase şi o regie de film. Fireşte că pentru el a fost mai important filmul şi nu s-a ocupat de regia de teatru. A fost un spectacol foarte slab, dar cu adevărat nici nu pot spune că ştiu fiindcă nu m-am dus să-l văd. Până la repetiţia generală am încercat să-l conving pe regizor să meargă la repetiţii, să nu-i lase pe actori singuri şi n-a acceptat nimic din ceea ce i-am propus. M-am gândit să interzic spectacolul, însă din punct de vedere moral, nu am putut să fac asta pentru că altfel actorii nu şi-ar fi primit onorariile, ceea ce pentru ei însemna banii de vacanţă. Am ales varianta să-mi iau rămas bun de la actori şi să nu mai apar niciodată acolo.
R.A.:  Să înţeleg că e singura situaţie când o piesă regizată a fost contra scriiturii? 
K. T.: Nu, n-ar fi fost o problemă dacă ar fi fost aşa. Problema a fost că regizorul nu s-a implicat, pentru el n-a contat piesa asta şi a schimbat situaţii absolut după bunul plac. Ori aşa nu se poate să te atingi de o piesă.
R.A.: Deci, a fost total în afara scriiturii?
K. T.: Da, exact. Şi nu le-a permis nici actorilor să schimbe după cum au simţit ei. I-am propus şi eu tot felul de idei care ar fi putut să fie puse în valoare, însă n-am putut comunica cu el. Numai la telefon am vorbit şi aşa am decis să renunţ.
R.A.: Era un regizor autohton?
K. T.: Da, era maghiar. În schimb nu a respectat regulile fundamentale ale profesiei. Nu s-a ocupat nici de actori, nu a făcut nimic. Eu am lucrat cu el acum câţiva ani şi atunci a fost foarte atent şi preocupat. E un regizor talentat. Probabil că l-a înnebunit ideea că i s-a oferit posibilitatea să fie regizor la un film mare. De atunci nici nu regizează un film mare iar de la mine nu va mai primi niciodată o piesă.
R.A.: Apreciez delicateţea de a nu-i da numele…
K. T.: Da, nici numele şi nici titlul piesei.
R.A.: …şi profit de nişa de dialog să vă întreb cum vi s-a părut spectacolul de la Galaţi din punct de vedere regizoral?
K. T.: A fost un spectacol la care se vede, se simte munca extraordinar de puternică. A fost un spectacol foarte bine analizat şi studiat şi a fost un spectacol muncit. Mi-am dat seama că Hilda din seara asta a fost de fapt Hilda din „joi.megaJoy”. Deseori îmi duc câte un personaj dintr-o piesă în alta, cu acelaşi destin, aceeaşi structură, dar în alte situaţii de viaţă.
R.A.: Sunt convinsă că şi dumneavoastră munciţi foarte mult până când scrieţi o piesă, dar important e să nu se vadă munca, să pară scrisă spontan.
K. T.: Când mă aşez la computer să scriu un text, practic toată piesa este gata. Există structura, cunosc toate celulele nervoase ale personajelor, pentru mine sunt clare toate situaţiile şi toate punctele de contact. În general piesele mele sunt de o precizie geometrică şi toată această structură de beton dacă ar fi scoasă din cadru, oricând sau oriunde, pe orice scenă, ar ieşi o muncă de amator. Când mă aşez la computer lucrez extraordinar de repede. Am scris piese şi în două zile şi jumătate, dar ritmul normal este de aproximativ două săptămâni. Dar până când ajung la computer să scriu piesa poate că trece un an sau mai mulţi ani până să fie gata de scris.
R.A.: Despre munca asta vorbeam eu, de fapt.
K. T.: E foarte greu să vorbesc despre această perioadă pentru că, în general, mai multe teme sunt concomitent în capul meu şi fiecare este într-un alt stadiu al dezvoltării. Sunt piese la care încă mă mai documentez, altele care deja au o structură şi până când nu ajung în faza în care în capul meu piesa e gata, nu mă aşez la computer.
R.A.: Nu întâmplător am făcut această paranteză, ci pentru faptul că aţi spus că piesa din această seară se vede că e muncită.
K. T.: Foarte tare! Asociaţiile, momentele de conexiune sunt atât de precise şi de fine, sunt atât de bine lucrate încât cotidianul şi banalul sunt absolut scoase din ele şi eu văd personajele şi relaţiile dintre personaje într-o cruzime atomică. Momentul în care Hilda îşi  dă jos halatul şi rămâne într-o rochie roşie, tinerească, îţi rupe inima. Este foarte important să se vadă că şi la o vârstă aşa de înaintată are atâta feminitate în ea. Poate că omul zâmbeşte când o vede, dar inima i se rupe. Şi mie îmi plac aceste momente din teatru. Dacă vrei să mă faci să plâng cu metode simple şi banale, nu mă impresionează şi nu plâng. Dar atunci când încep să râd şi îmi curg lacrimile contra râsului, asta este deja teatru.
R.A.: Care va fi următoarea piesă, pe care o vedeţi mai aproape de momentul de a fi scrisă?
K. T.: Mi s-a  cerut o piesă la Trieste şi din diverse motive a intrat altceva în repertoriu, însă eu o voi termina. Cealaltă piesă este pentru Citta. Este vorba despre o bătrână care are o locuinţă mare pe care fiica ei vrea să o vândă. Vinde întâi toată mobila şi urmează să vândă şi locuinţa. Fiica şi nepoata bătrânei au nevoie de bani. Ele ştiu că fac parte dintr-o familie de aristocraţi bogaţi. Bătrâna doamnă începe să-şi povestească viaţa şi aşa ele află că nu sunt dintr-o familie de aristocraţi bogaţi şi că bătrâna când avea 15 ani a fugit cu un circar după care a fost cântăreaţă şi dansatoare la un bar de noapte. Cu banii adunaţi acolo şi-a cumpărat această locuinţă unde a deschis un bordel. Din bordel şi-a câştigat averea pe care familia vrea acum să i-o ia. Nepoata ei este disperată, dar, între timp, nu mai are cu cine să se certe pentru că bătrâna moare. În flash-back-urile în care bătrâna îşi povesteşte tinereţea, rolul ei este interpretat de nepoată iar mulţimea bărbaţilor din tinereţea ei sunt interpretaţi de acelaşi bărbat care este iubitul nepoatei. Asta-i piesa pe care trebuie să o termin foarte repede. Recent am terminat o piesă de teatru pentru copii, iar pentru la vară scriu o piesă amplă pentru teatrul în aer liber, o adaptare după un  scriitor clasic maghiar, ambele piese fiind comandate. Pentru că pur şi simplu trebuie să am din ce să trăiesc, sunt liber-profesionistă şi trebuie să accept şi asemenea comenzi. După aceea, o perioada n-aş mai vrea să scriu teatru pentru că am un roman pe care vreau să-l termin şi asta implică o foarte mare concentrare. Practic am întrerupt acest roman din cauza unor piese comandate, deci piese care îmi aduc bani. 
- R.A.: Eu vă mulţumesc pentru prezenţa dumneavoastră în oraşul nostru şi sper să ne revedem cel târziu la anul, poate pe scena mare şi poate cu aceeaşi actriţă, aşa cum vă doriţi, cu toate că ea a promis că acesta este ultimul ei rol.
K. T.: Nu trebuie să luăm în serios asemenea promisiuni. Starurile de câte ori nu şi-au luat rămas-bun de la scenă? Şi, Slavă Domnului, au revenit!

Publicat în ,,Teatrul azi’’ - numărul 6-7-8/2010. Articol complet (Interviuri) 

sâmbătă, 10 august 2013

Târgul Naţional al Cărţii de Poezie, ediţia a III-a

Târgul Naţional al Cărţii de Poezie, ediţia a III-a

May 8th, 2012 | By admin | Category: Agenda de carte
În perioada 16-20 mai 2012, la Bucureşti va avea loc Târgul Naţional al Cărţii de Poezie/ Festivalul de Poezie Bucureşti. TNCP se va desfăşura în următoarele locaţii: Muzeul Naţional al Literaturii Române; Uniunea Scriitorilor din România (Casa Monteoru); Biblioteca Metropolitană; Club La Scena; Librăria Bastilia - Grupul Librarium. Organizatori principali: Muzeul Naţional al Literaturii Române Bucureşti (MNLR); Biblioteca Metropolitană Bucureşti. Co-organizator: Uniunea Scriitorilor din România (USR). AgenţiadeCarte.ro este partener media al evenimentului. De asemenea, unul dintre partenerii TNCP (ediţia a III-a) este OPERA SCRISĂ.RO – Societate de Gestiune a Drepturilor de Autor.
Programul:
TNCP (www.tncp.ro)
Târgul Naţional al Cărţii de Poezie/ Festivalul de Poezie Bucureşti
Tu Nu Citeşti Poezie?
Ediţia a III-a
Bucureşti, 16-20 mai 2012
PROGRAMUL EVENIMENTELOR:
Miercuri, 16 mai:
* Penitenciarul Rahova, Bucureşti
Ora 10.00 – Premierea câştigătorilor Concursului Naţional Poezie de puşcărie,
ediţia a IV-a;
Organizatori: Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti şi Asociaţia EURO CULTURART
Prezintă: Dan Mircea Cipariu, Ioan Cristescu, Andra Rotaru
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 12.00 – Conferinţă de presă. Deschiderea TNCP.
Prezintă: Lucian Chişu, Ioan Cristescu, Florin Rotaru
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 14.00  Lansări de carte
Trecutul e o sărbătoare, de Horia Gârbea, Editura Tracus Arte
Fragmente dintr-un viu, de Ioana Greceanu, Editura Tracus Arte
Prezintă: Teodor Dună, Cosmin Perţa
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 16.00 – Lectură de deschidere a festivalului
Invitaţi: Dumitru Bădiţa, Dan Mircea Cipariu, Bogdan Coşa, Teodor Dună, Cosmin Perţa, Andra Rotaru, Violeta Savu, Pavel Şuşară, Radu Vancu
Moderator: Ioan Cristescu
* Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe
Strada Tache Ionescu nr. 14
Ora 17:00  Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Mariana Filimon, Maria Postu, Cornelia Maria Savu,
Ion Bogdan Ştefănescu
Prezintă: Ioan Cristescu, Teodor Dună
* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 18.00 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Constantin Abăluţă, Dana Banu, Dinu Flămând, Daniel D. Marin, Victoria Milescu, Valeriu Mircea Popa, Nicolae Ţone
Moderator: Cosmin Perţa
* Cafeneaua La Muzeu, Str. G-ral Christian Tell nr. 27
Ora 20.00 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Marian Drăghici, Mihail Gălăţanu, Dan Iancu, Clara Mărgineanu, Octavian Soviany, Stoian G. Bogdan
Moderator: Cornelia Maria Savu
Joi, 17 mai:
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 14.00 – Colocviu: Creşterea şi descreşterea publicului de poezie - editorii faţă în faţă cu
cititorii
Invitaţi: Bianca Burţa-Cernat, Ioan Cristescu, un cristian, Radu Herinean, Cristina Nemerovschi, Tiberiu Stamate, Ana Toma, Nicolae Ţone
Moderator: Bogdan Ghiu
* Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe
Strada Tache Ionescu nr. 14
Ora 16.00 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Virgil Costiuc, Ioana Greceanu, Radu Niţescu, Amelia Stănescu, Valentin Talpalaru, Ania Vilal
Moderator: Cosmin Perţa
* Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe
Strada Tache Ionescu nr. 14
Ora 17.30 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Cătălina Bălan, Magda Cârneci, Ioana Diaconescu, Anca Mizumschi, Ofelia Prodan
Moderatori: Teodor Dună, Cosmin Perţa
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 18.00 – Cafeneaua critică - Cu/despre Gheorghe Iova/texteiova (1970-1992-2011-2012-etc.)
Invitat: Gheorghe Iova
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter
* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 19.00 – Duelul parodiştilor
Invitaţi: Liviu Capşa, Mugur Grosu, Adrian Pârvu, Lucian Perţa
Moderator: Ioan Groşan
Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 20:00
Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Traian T. Coşovei, Dumitru Chioaru, Florin Iaru, Ioan Es. Pop, Eugen Suciu
Moderator: Ioan Cristescu
Muzica: Michael Acker, contrabas; Sian Brie, chitară; Mircea Tiberian, pian
* Club La Scena, Calea Călăraşi nr. 55
Ora 21.00 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Gabriel Daliş, Claudiu Komartin, Dan Mihuţ, Dan Sociu,
Iulian Tănase, Răzvan Ţupa
Moderator: Mugur Grosu
Vineri, 18 mai:
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 13.00 – Ziua `80iştilor, dezbatere si vernisaj expoziţie
Invitaţi: Adrian Alui Gheorghe, Liviu Antonesei, Mircea Bârsilă, Romulus Bucur, Dumitru Chioaru, Gellu Dorian, Marian Drăghici, Florin Iaru, Gheorghe Iova, Ioan Matiuţ, Viorel Mureşan, Aurel Pantea, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Sorin Preda, Radu Sergiu Ruba, Eugen Suciu, Călin Vlasie
Moderatori: Dan Cristea, Bogdan Ghiu
* Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe
Strada Tache Ionescu nr. 14
Ora 14.00 – Poeme ale unor autori contemporani în traducerea lui Fanny Chartres
* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 14:30 – Lecturi publice de poezie
Aida Hancer, Matei Hutopila, Sorin Lucaci, Silvia T.
Moderator: Cosmin Perţa
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 15.00 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Adrian Alui Gheorghe, Mircea Bârsilă, Romulus Bucur, Gellu Dorian, Viorel Mureşan, Santha Attila
Moderator: Violeta Savu
* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 15:30 - Lansări de carte
Monstrul spaghetelor zburătoare, de Igor Ursenco, Editura Tracus Arte
Prezintă: Cosmin Perţa
* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 16:00 – Lansări de carte
Poveşti filosofice cretane şi alte poezii din insule, de Liviu Antonesei, Editura Herg Benet
Prezintă: Cristina Nemerovschi
* Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5
Ora 17.00 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Liviu Antonesei, Gabriela Creţan, Simona Graţia Dima,
Mirela Lungu, Dmitri Miticov, Andrei Novac, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Suciu
Moderator: Violeta Savu
* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 18.00 – Gala Poezie de 10!  cele mai bune cărţi de poezie ale anului 2011
Amfitrioni: Ioan Cristescu, Dan Mircea Cipariu
Invitaţi: Crista Bilciu, Ruxandra Cesereanu, Gabriel Chifu, Marius Conkan, Nichita Danilov, Andrei Dósa, Horia Gârbea, Sorin Gherguţ, Ştefan Manasia,
Ioan Es. Pop, Paul Vinicius
Invitaţi speciali: actorii Ioana Crăciunescu, Viorel Păunescu
Muzică: Mohay Andras – percuţie; Bende Zsolt – chitară acustică, Ungaria; Michael Acker, contrabas, România
* Cafeneaua La Muzeu, Str. G-ral Christian Tell nr. 27
Ora 19.30 – Seara Alcool
Invitaţi: Traian T. Coşovei, Ioana Crăciunescu, Adrian Pârvu, Ioan Es. Pop, Eugen Suciu, Liviu Uleia, Paul Vinicius
Moderator: Ioan Groşan
Muzică: Sian Brie, Mircea Tiberian
* Club La Scena, Calea Călăraşi nr. 55
Ora 21.00 – Clubul de Lectură Institutul Blecher
Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Ruxandra Cesereanu, Nichita Danilov, Domnica Drumea, Doina Ioanid, Nora Iuga, Angela Marinescu, Ioana Nicolaie, Marta Petreu, Simona Popescu
Moderatori: Claudiu Komartin, Felix Nicolau
Sâmbătă, 19 mai:
* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 13.00 – Dezbatere: Drepturile Poeţilor şi ale Poeziei
Invitaţi: Dan Mircea Cipariu, Ioan Matiuţ, Andrei Novac, Nicoleta Popa, Cristina Poterăşoiu, Andra Rotaru, Cornelia Maria Savu
Moderator: Ioan Cristescu
* Galeriile-Etaj MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 14.00 – Proiectul Voluntariat pentru poezia românească
Prezintă: Ioan Cristescu, Carmen Muşat, Cosmin Perţa, un cristian
* Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5
Ora 15.00 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Corina Bernic, Marius Conkan, Laura Dan, Florin Hălălău, Radu Ianovi,
Diana Iepure, Cristina Ispas, Oana Cătălina Ninu, Livia Roşca, Marius Surleac, Olga Ştefan, Lucian Vasilescu, Florina Zaharia
Moderatori: Andra Rotaru, Violeta Savu
* Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5
Ora 17:00  Lansări de carte
Aceiaşi, de Andrei Novac, Editura Brumar
Prezintă: Cornelia Maria Savu, Dan Mircea Cipariu
Comice, dramatice, tragice şi de demult, de D. H. Silvian, Editura Tracus Arte
Prezintă: Ioan Cristescu, Cosmin Perţa
Recită: Viorel Păunescu
* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 17:00  Lansări de carte
Păzitoarea, de Ana Dragu, Editura Charmides
Prezintă: Dan Coman
* Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe
Strada Tache Ionescu nr. 14
Ora 17.30 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Leonard Ancuţa, Ruxandra Anton, Ana Maria Constantin, Virgil Diaconu, Eliza Macadan, Ciprian Măceşaru, Marieta Mihăiţă, Nicoleta Popa, Igor Ursenco
Moderatori: Andra Rotaru, Violeta Savu
* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 19:00 – Miniconferinţă: Câteva consideraţii asupra discursului poetic post-douămiist Invitat: Constantin Iftimie
* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 19.30 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Dan Coman, Ana Dragu, Marin Mălaicu-Hondrari, Florin Partene, Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski, Mihail Vakulovski
Moderatori: Ioan Cristescu, Teodor Dună
Muzică: Michael Acker, Mohay Andras – percuţie; Bende Zsolt – chitară acustică, Ungaria
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Noaptea albă a muzeelor, ediţia a VIII-a
Ora 21:00-23.00 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Mircea Albulescu, Ioana Crăciunescu, Eusebiu Ştefănescu, Dorel Vişan, Liviu Ailincăi (vioară), Costin Soare (chitară), Ion Bogdan Ştefănescu (flaut),
Moderator: Ioan Cristescu
Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 22:00-00:00  Lecturi şi lansări de carte
Daniela Albu, Miniaturi pariziene/ Miniatures parisiennes, Editura Eikon; Mihaela Arhip, (I)REZISTIBIL, Editura Eikon; Horia Bădescu, E toamnă nebun de frumoasă la Cluj, Editura Eikon; Cristina Climov, Iubind copaci neterminaţi, Editura Eikon; Ştefan Doru Dăncuş, Casa memorială Dăncuş – antologie de autor, Editura Eikon; Vasile Dâncu, Slove rurale, Editura Eikon; Octavian Hoandră, Jurnal la Klausenburg, Editura Eikon; Eliza Macadan, Transcripturi din conştient, Editura Eikon; Daniel Moşoiu, Poeme din mers, Editura Eikon; Viorel Mureşan, Buchetul de platină, Editura Eikon; Olimpiu Nuşfelean, Poeme pentru cei care citesc în linişte, Editura Eikon; Dinu Olăraşu, Vamă, Editura Eikon; Daniel Săuca, Cartierul vestic al iadului, Editura Eikon; Daniel Săuca, Clopotele raiului, Editura Eikon; Ioana Trică de Cruciadele somnului, Editura Eikon
Invitaţi: Valentin Ajder (director Editura Eikon) şi elevi de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu
Duminică, 20 mai:
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 14.00 – Închiderea oficială a TNCP. Prezentarea raportului Târgului.
Edituri participante:
Editura Tracus Arte, Editura Herg Benet, Editura Biblioteca Metropolitană, Editura Max Blecher, Editura Brumar, Editura Cartea Românească şi Polirom, Editura Casa Radio, Editura Casa de Pariuri Literare, Editura Charmides, Editura Eikon, Editura Limes, Editura Mirador, Editura MNLR, Editura Vinea
În cadrul TNCP va participa şi APLER (Preşedinte: Dan Mircea Cipariu) cu un stand expoziţional
Organizatori principali:
Muzeul Naţional al Literaturii Române Bucureşti (MNLR)
Biblioteca Metropolitană Bucureşti
Co-organizator:
Uniunea Scriitorilor din România (USR)
Parteneri:
Asociaţia Scriitorilor Bucureşti (ASB)
Asociaţia Difuzorilor şi Distribuitorilor de Carte din România (ADEPC)
Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER)
OPERA SCRISĂ.RO – Societate de Gestiune a Drepturilor de Autor
Club La Scena
Teatrul Masca
Librăria Bastilia - Grupul Librarium
Parteneri media:
AgenţiadeCarte.ro, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, 7 Seri, Observator Cultural, Luceafărul de dimineaţă, Cultura, România literară, 121.roonlinegallery.roFDL.ro
Locaţii:
Muzeul Naţional al Literaturii Române
Uniunea Scriitorilor din România (Casa Monteoru)
Biblioteca Metropolitană
Club La Scena
Librăria Bastilia - Grupul Librarium