miercuri, 5 decembrie 2012

Fericirea mea a obosit



nu avem scăpare
de cuvintele spuse
cu jumătate de gură

dragul meu
eu nu îţi aud cuvintele ruginii
eu port haine de doliu
pentru fetiţa cu chibrituri
şi acum

mi-am pus un şirag de mărgele
şi cârja cerşetorului
pentru iubirea rămasă de trăit
şi ura care ne stă în cale

ca o umbră de om
este cuvântul

cuvântul dragoste
nu poate fi acoperit
cu un cearşaf

în fiecare zi vin trenuri
din ele coboară oameni necunoscuţi
atingerile lor sunt
maci care se scutură

copilul stă în camera lui
şi învârte cheiţa trenuleţului
din el coboară oameni
care devin copiii lui
ei nu se joacă niciodată cu cuvintele

dacă suntem trişti
dacă suntem obosiţi
şi nu putem urca dealul
verde din inimă
dacă din ochi ne ţâşnesc
animale sălbatice
dacă tu nu-mi atingi degetele
când tremură

şi spui
frica învârte cheiţa
cuvântului dragoste
frica de singurătate

crezi că suntem în cădere?

în camera lui
copilul ridică fanionul
tată dă-mi flori
pentru fetiţa cu chibrituri
mamă crezi că se mai întoarce?

fericirea mea a obosit
fericirea mea e tristă
lasă-mă în trenuleţ
să o adorm.

4 comentarii:

  1. Foarte fumos poem. Nu mai citisem de multa vreme ceva scris de tine. Felicitari, spor si bafta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, Liviu...cele mai bune ganduri si pentru tine! :)

      Ștergere