BRĂILA ŞI TRANDAFIRII ROZ
pe aleile strîmte
din partea medievală a brăilei
cu frontoane scorojite şi ferestrele oblonite
cu flori revărsate pînă aproape de macadam
eu şi lana încercăm să auzim tropotul cailor de pe vremuri
şi chiar urcăm într-o trăsură de lumină
capitonată cu rozul trandafirilor de pe garduri
lana spune că ,,dacă miroşi parfumul lor începi să rîzi’’
scările care duc spre faleză
îi dau lanei o nostalgie de femeie abandonată
care-o face să-mi spună poveştile ei de dragoste
pe fiecare treaptă întîlnim cîte un bărbat
care s-a aruncat în valuri
pe ultima treaptă în ochii lanei
cresc doi fluturi albaştri
în zarva bîlciului rustic de pe faleză
sfîrîie micii şi muzica
şi e o veselie de nedescris
fluturii lanei zboară de la o masă la alta
de la o tejghea la alta
lana vrea gogoşi umplute cu dulceaţă de trandafir
dintr-o tufă întreagă de trandafiri roz
lana e mofturoasă
nimeni nu mai face asemenea delicatese
vaporaşele-restaurant se leagănă cu perdelele lor de lumină
în ritmul dunării şi al lui Strauss
nici nu ai crede că trăim într-un secol al vitezei
pentru o clipă
ne mulţumim pînă la urmă cu nişte gogoşi donuts
atît de fine şi de sintetice
şi cu splendoarea brăilei care dă pe dinafară.
DRUMUL SPRE GARA BRĂILEI
drumul spre gară îl facem
ca şi cum am urca un munte
sau am fi cu picioarele legate în saci de pînză
la un concurs din curtea şcolii
am vrea să ne întoarcem
dar nimeni nu spune
ne urmărim una alteia respiraţia
nici un cuvînt despre strigătele noastre înfundate
strada toată pare un carusel în mişcare
la cîte o fereastră cineva nu doarme
îşi omoară timpul
sau cine stie
dinspre faleză răzbate vag vuietul apei
iar trandafirii şi-au ascuns parfumul în pămînt
dinspre cimitirul sf constantin
se aude cîntecul de leagăn al morţilor
iar dinspre hipodrom
un nechezat de cal înaintea unui salt mortal
întunericul miroase a scorţişoară
umbrele lui mă lovesc pe ascuns
şi gîndesc brutal despre lana
îmi pare că are în burtă o mulţime de copii care scîncesc
şi o lovesc cu picioarele
şi nu o lasă să-mi spună ce gîndeşte
aşa cum merge ea şchiopătînd şi privind aiurea
cu ochii lipiţi cu nămol din lacul sărat
brăila dispare înainte de a pleca din ea
aşa să fie oare toate despărţirile.
REVOLTE ŞI LECŢII PE ASFALT
În stradă sînt revolte
protestatarii au ieşit din cămaşa de forţă a tăcerii
e o toamna furibundă şi imprevizibilă
iar dimineaţa aceasta se scurge în canalizare
fiindcă nimeni nu are timp s-o trăiască
poate la amiază
poate seara
sau poate la noapte
îmi voi desface aripile şi voi zîmbi
fără să reproduc imagini stocate pe retină
poate că lana s-a întors de la scoală
cu zîmbetul meu în ghiozdan
poate că ne vom face lecţiile despre viaţă împreună
vom scrie pe asfalt despre ceea ce nu se poate vorbi
şi apoi vom trece pe curat
în văzduh în apă în pămînt în foc
pentru trecătorii grăbiţi să uite încotro merg
oricum lana pînă să ajungă acasă
s-a întîlnit cu mine pe toate străzile pe unde am fost cîndva.
REVOLUŢIA, MASA DE OPERAŢIE ŞI EUROPA
noi am crezut în revoluţie
atunci eram fericiţi să privim moartea în ochi
deja aveam în ei o umbră de piatră funerară
şi o privire cernită care nu ieşea la spălat
gîndul la revoluţie ne stătuse în cap
ca o boală pe care o iubeam
cu cît ne gîndeam mai mult la ea
cu atît mai puţin credeam
că vom scăpa teferi vreodată
aşa flămînzi cum eram
aşa înfriguraţi cum eram
aşa spălăciţi cum eram
le-a fost uşor să ne fure revoluţia
în învălmăşeala de oameni gloanţe şi zvonuri
lana îşi căuta iubitul printre împuşcaţi
iubitul ei ţinea un nor negru în braţe
şi aiura ceva despre rusia
nimeni nu înţelegea nimic
în nor era înfiptă o floare mare roşie
floarea muşca din lana
revoluţia de la televizor
nu semăna cu cea din stradă întru totul
cea de la televizor era ca un bolnav pe masa de operaţie
care-şi face operaţia singur
libertatea zvîcnea din pămînt ca o spinare de cal
ca un cutremur de aer
lana şi iubitul ei erau împinşi în sus de firele de iarbă
oamenii parcă îşi pierduseră minţile
îşi goleau ura şi furia
înhăţau tot ce-i făcuseră atît de tăcuţi
şi călcau în picioare
frica devenise dintr-o dată un gîndac răsturnat pe spate
cu mii de picioruşe negre ce patinau aerul
ceasurile băteau sfîrşitul şi începutul la aceeaşi oră
clopotele bisericilor mişcau vîntul cu sunetul lor prelung
şi prin spărtura din tricolor ne întorceam faţa către Dumnezeu
mulţi au furat cîte un petic de revoluţie şi l-au vîndut în vest
şi aşa am ajuns noi în europa.
LA FOTOGRAF
Lana stă în rama fotografiei
mama i-a pus părul pe moaţe peste noapte
cu oţet de mere
şi în cîrlionţii blonzi i-a prins funde mari albe de mătase
e îmbrăcată într-o fustă neagră plisată şi bluză albă
poartă pantofi negri de lac şi şosete albe
şi-a scos cravata de pionier şi a aruncat-o în şifonier
cînd să iasă pe uşă
mama nu a observat
în dimineaţa aceea teribilă
cînd avea să meargă în tîrg la fotograf
pentru prima dată
lana o ţine pe ruxandra de mîini cu braţele încrucişate
de parcă ar urma să pornească un dans
zîmbetul ei a pălit puţin de la şocul bliţului
însă chiar şi aşa este irezistibil
ea a mers pe jos pînă în tîrg
drumul e lung şi plin de praf iar soarele îţi sleieşte puterile
ea simte că are două trupuri
unul care merge şi altul care stă
abia în marginea pădurii se odihnesc amîndouă
în pădure sînt multe umbre care se mişcă printre copaci
umbrele au ochi şi o limbă roşie lungă care-i intră sub piele
ea stă cuminte lîngă coşul de răchită al mamei
acolo îşi schimbă şi încălţările
fotograful se uită printr-o cutie
şi îşi acoperă capul cu o pînză neagră ca un bau-bau
lana simte că aerul o strînge
mama oftează şi o sărută pe ruxandra
fotografia va fi gata peste şapte zile
nimeni n-o vede pe lana în fotografie.
NORI CU OCHI NEGRI
lana s-a îndrăgostit
de fratele profesorului de matematică
umblă toată ziua cu capul în nori
norii au umplut toată casa
nu mai găseşti nimic de răul lor
nici o foarfecă să-ţi tai unghiile
să tai norii ăştia cu ochi negri
să tai toate plantele astea ciudate care intră prin pereţi
şi o îmbrăţişează pe lana
privirea lui din nori i se strecoară în glas
şi nu şi-l mai aude
glasul ei se aşază pe orice alt zgomot
să-l liniştească
i se strecoară în obraz
şi nu-şi mai vede mîinile
mîinile ei sînt împletite cu salcia de la poartă
unde ea se întîlneşte pe furiş cu el
cînd toţi ai mei dorm duşi
şi casa se roteşte după somnul lor
jumătate din noapte se face zi
cînd cîinii vecinilor latră a om străin
numai cîinele nostru se gudură pe lîngă iubitul ei
şi-i îmblînzeşte pe ceilalţi cîini
şi încet-încet se face iar noapte
el vine îmbrăcat în soldat şi miroase a praf de puşcă
ea miroase a regina nopţii şi tremură în braţele lui
îşi înăbuşă toate spaimele
apoi stă toată ziua în acea îmbrăţişare ca hipnotizată
deşi o doare şi o face să nu-şi mai amintească nimic din ce i-a spus el
numai cînd trece pe lîngă tufele de regina nopţii
simte un miros ciudat de praf de puşcă.
COVOR DE FRUNZE ROŞII
hîrşîit de mobilă pe parchet
scrîşnet de consoane
bucătăria răsturnată în grădină
şi mîinile mele legate de ea
camera mea plină de vînt
ca o bărcuţă de hîrtie într-o găleată cu apă
hreanul morcovii pătlăgelele țelina sfecla roşie
aşteptîndu-mă să le-nchid ochii în borcane de sticlă
prunele gutuile merele şi lana
chicotind în sîmburii lor
ea nu mă lasă să calc pe norii ei
nu mă lasă să crestez o gură roşie în ardeii iuţi
mă îmbracă în voaluri albastre
şi în pantofi de dans
îmi întinde un covor de frunze roşii
şi-mi pune o muzică care-mi intră în trup
ca un alt trup
mîine vor veni zugravii
si vor vărui toate literele pe care le-am scris
apoi grădina şi cerul
şi nimic nu va mai fi ca azi.
POVESTEA DIN INTERNAT
Lana stă într-un internat
la cel mai mare liceu din oraş
într-o cameră cu şaizeci de paturi
patul ei este lîngă uşă
lana îşi doreşte ca toate fetele să intre şi să iasă pe geam
mai ales noaptea
cînd uşa se deschide şi se închide de zeci de ori
ea doarme iepureşte
visînd mereu că o urmăreşte cineva
cu un picior de lemn
toată noaptea se zvîrcoleşte
încercînd să-i vadă faţa
dimineaţa se trezeşte ultima
mai doarme puţin cînd urmăritorul ei a obosit
iar cînd ajunge la spălător
chiuvetele sînt deja înfundate
cu părul fetelor grăbite să prindă un loc mai în faţă
la rîndul din sala de mese
apa rece îi alunecă pe faţă ca un şarpe
îi taie respiraţia
iar în oglindă printre petele de argint înnegrit
zîmbetul ei tremură şi refuză să-i acopere toată gura.
POVESTEA DIN POD
desenele mele sînt aruncate în pod
printre saci de făină caiere de cînepă şi nuci
unele sînt ronţăite de şoareci sau pline de bube de mucegai
pe cele întregi le-am pus într-o valiză din lemn soldăţească
legată cu sîrmă
în după amiezele toride
iau scara şi mă urc în pod
trag oblonul şi scot o ţiglă din acoperiş
s-o văd pe lana
ea are pe ochi o pînză argintie mare cît cerul
ţesută de păianjenul cuibărit în inimă
cînd deschid valiza păianjenul fuge pe un fir invizibil
şi inima ei se deznoadă
i-am adus plăcinte şi turte făcute de bunica
ei îi place de bunica fiindcă pantofii ei
ne vin şi nouă fără să le punem vată în vîrf
însă azi nu ştiu ce are
pe faţa ei parcă zace un cimitir
mă întreabă de mama
dacă o mai ţin minte
şi dacă mai sînt înfloriţi irişii răsădiţi de ea
lana se îmbracă în rochia de mireasă a mamei
şi îşi pune un voal din perdea
eu deschid patefonul şi pun un disc zgîriat
muzica seamănă puţin cu îmbrăţişarea mamei
şi cu soarele care intră prin spărtură
din ochii ei cresc doi irişi albaştri care ies prin acoperiş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu