Fericirea mea a obosit

nu avem scăpare

de cuvintele spuse

cu jumătate de gură

dragul meu

eu nu îţi aud cuvintele ruginii

eu port haine de doliu

pentru fetiţa cu chibrituri

şi acum

mi-am pus un şirag de mărgele

şi cârja cerşetorului

pentru iubirea rămasă de trăit

şi ura care ne stă în cale

ca o umbră de om

este cuvântul

cuvântul dragoste

nu poate fi acoperit

cu un cearşaf

în fiecare zi vin trenuri

din ele coboară oameni necunoscuţi

atingerile lor sunt

maci care se scutură

copilul stă în camera lui

şi învârte cheiţa trenuleţului

din el coboară oameni

care devin copiii lui

ei nu se joacă niciodată cu cuvintele

dacă suntem trişti

dacă suntem obosiţi

şi nu putem urca dealul

verde din inimă

dacă din ochi ne ţâşnesc

animale sălbatice

dacă tu nu-mi atingi degetele

când tremură

şi spui

frica învârte cheiţa

cuvântului dragoste

frica de singurătate

crezi că suntem în cădere?

în camera lui

copilul ridică fanionul

tată dă-mi flori

pentru fetiţa cu chibrituri

mamă crezi că se mai întoarce?

fericirea mea a obosit

fericirea mea e tristă

lasă-mă în trenuleţ

să o adorm.