Ruxandra Anton, Cartea lumilor dispărute, poezii, Cu texte liminare şi ilustraţiile autoarei şi mărturii critice de Liviu Antonesei, Liviu Ioan Stoiciu, Iulian Grigoriu, Lana Moscaliuc şi Horia Gârbea, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2011, 128 pagini, preţ neprecizat.
Ruxandra Anton a debutat tîrziu, însă în forţă, cu volumul Izvorul zidit din 2005, aşteptând şase ani pentru a-l tipări pe al doilea. Avantajele unui asemenea mod de a proceda sînt evidente – nu mai citisem un asemenea debut matur, puternic, în poezie, de foarte mulţi ani, deşi citisem destule prime volume măcar interesante. Dar strategia autoarei are şi dezavantaje, cel mai însemnat fiind acela că astfel nu intri pe deplin în conştiinţa criticii literare, mult mai atentă cu autorii mai zgomotoşi, mai grăbiţi să publice carte după carte, de parcă ar fi înt-o competiţie cantitativă, nu una calitativă. Adaug la asta ghinionul autoarei de a-şi face intrarea în literatură tocmai atunci cînd criticii „bătrîni” au cam demisionat din magistratura ce-i consacraseră, iar „junii” manifestă un „rasism de vîrstă” de neîntîlnit în istoria disciplinei pînă acum. S-a umplut literatura de promisiuni geniale, care n-au confirmat la a doua carte sau cu o a doua carte, pe cînd scriitori cu adevărat substanţiali, cum e şi Ruxandra Anton, au rămas într-un nepermis con de umbră. Nu susţin că nu au existat şi debuturi remarcabile la vîrstă fragedă, dar nu cred că atît de numeroase pe cît susţin colegii lor tineri de generaţie şi nu neapărat e cazul numelor cele mai pomenite.Acum, Ruxandra Anton a „recidivat” cu Cartea lumilor dispărute, un diptic –Poezie strînsă cu uşa şi Visele mele povestite de Lana – , ca şi precedentul volum, a „recidivat” în mai multe sensuri, nu doar în acela că a publicat a doua carte. Mai important fiind acela că noul volum este la fel de bun ca şi cel anterior, poate, dacă e posibil, mai bun. Formula lirică rămîne aceeaşi, dar este parcă mai bine conturată, mai precisă în liniile sale de forţă. Nici o imagine nu este în plus, nici un cuvînt n-ar trebui schimbat, de adăugat nici n-ar putea fi vorba – de obicei, cînd adăugăm ceva unei poezii o şi „stricăm”. Ca şi în cazul celuilalt volum, l-am urmărit şi pe acesta în vreme ce se construia, fiind, ca şi atunci, mirat că o poetă aşa de sigură în ceea ce scrie, putea fi atît de neliniştită în legătură cu ceea ce a ieşit în urma actului scrierii. Am sfătuit-o să continue şi am avut dreptate. Ruxandra Anton a publicat una din cele mai puternice cărţi de poezie din anul care se apropie de sfîrşit. Eu spun că e foarte bine aşa. Dacă şi critica va fi mai atentă, va fi şi mai bine! (Liviu Antonesei)
Sursa:
http://www.timpul.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu